Cetatea Soroca
Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul XV, întemeiată de Ştefan cel Mare, în faţa vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortăreţe genoveze, Alciona. Cetatea a fost reconstruită ulterior de către Petru Rareş, care a reconstruit zidurile în piatră.
Atestări documentare
La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala de tron, boierii din Sfatul Domnesc adeveresc adeverind biruinţa lui Ştefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Ţării Româneşti Moldova se aflau Toader şi Negrilă, starostii de Hotin, Ieremia şi Dragoş, pârcalabii de Neamţ, Luca Arbore, portarul de Suceava, Ivanco şi Alexa, pârcălabii de Orhei, Coste, pârcălab de Soroca.
La 14 septembrie 1499, Ştefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce de Lituania Alexandru, unde ca şi-n documentul precedent este menţionat pan Coste, staroste de Soroca.
Câteva izvoare istorice menţionează ridicarea unor cetăţi pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se aşează pârcălabi şi mari căpitani de Hotin, Soroca, Orhei,Tighina şi Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca a fost înălţată o cetate din lemn şi pământ, a unei palănci sau poate chiar posade în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă menţiune documentară la 12 iulie 1499 prin primul ei pârcălab Coste.
Datorită reliefului geologic pe care îl străbate, Nistrul prezintă până la vărsarea sa maluri abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puţine, acestea fiind şi singurele porţi de intrare a cetelor de tătari cu scopuri de jaf şi distrugere a aşezărilor moldovene. Dacă vadurile de la Hotin şi Tighina erau apărate de garnizoanele cetăţilor cu acelaşi nume, în schimb cel de la Soroca era fără protecţie. Abia în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, vadul şi aşezarea încep să fie apărate prin construirea aici a unei fortificaţii de lemn, înconjurată cu valuri de pământ, care avea să existe şi pe vremea lui Bogdan cel Orb.
În timpul domniei lui Petru Rareş, pe resturile vechii cetăţi se construieşte o cetate nouă, din piatră, de 15-20 m. care se păstrează şi astăzi într-o stare excepţională. Cetatea Sorocii este unică printre cetăţile medievale moldoveneşti prin sistemul arhitectonic de construcţie. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare şi un turn de acces de plan rectangular.
După ridicarea puternicei fortificaţii, oraşul Soroca începe să crească în importanţă având o funcţie administrativă şi comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a reţelei urbane moldoveneşti şi în special a comerţului de tranzit, după pierderea cetăţilor din sudul Moldovei.
Cetatea şi ţinutul Soroca, a cărei personalitate istorică şi geografică apare deja definitiv fixată la sfârşitul secolului XV ar rezulta din necesitatea organizării:
- unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porţiunea Naslavcea – Vadu Raşcu;
- unei circulaţii comerciale aflate sub protecţia Cetăţii Soroca;
- unei vieţi economice a ţinutului Soroca din a cărei activitate economică îşi avea existenţa populaţia ţinutului.
La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care roagă să i se transmită în posesie nişte mori pe Nistru, aşezate faţă în faţă cu „castrum nostrum Sorocianum... contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne apară de păgâni, document care confirmă existenţa, cât şi rostul Cetăţii Soroca.
Toponimul Sorocii
Nu există izvoare documentare toponimice sigure, care ar putea explica originea denumirii Soroca. Există mai multe ipoteze susţinute de cercetători:
- Sărac – Soroca;
- Sor’oc (margine de ţară) – Soroca;
- Sor'oca (coţofană);
- S'oroc (rus. patruzeci);
- Sora, Soriţa, Sorca, Soare – numele unuia din primii posesori ai moşiei situate in lunca Nistru, unde ulterior a fost construită prima cetate ;
- Sroc, Sor’oc – (rus.) a-şi face sorocul la cetate, a îndeplini prestările feudale faţă de cetate şi garnizoana ei.
- Sorok, Sarok (magh.), articulat Soroka, Saroka: cot, cotul (dealtfel, cetatea se află la o cotitură a râului)
Cetatea orhei
In ultimii 50 de ani, gratie cercetarilor arheologice, au fost studiate diferite aspecte ale orasului medeival Orhei. Un loc aparte in cercetarile efectuate 1-a ocupat si cetatea medievala de piatra. Catre anul 1946, cand erau declansate investigatiile arheologice de la Orheiul Vechi, citadela medievala era demolata pana la nivelul solului, fiind vizibil doar perimetrul ei sub forma unui patrulater trapezoidal de pamant de circa 0,5 m inaltime.
In anii 50 aceste vestigii au fost supuse unor cercetari metodice de teren in rezultatul carora au fost descoperite fundatiile vechii cetati de piatra a Orheiului medieval. Sapaturile de la vremea respectiva au constatat in acelasi timp ca cetatea de piatra era suprapusa peste o cetatuie construita anterior din pamant si lemn. Bazandu-se pe observatiile stratigrafice si pe materialul arheologic depistat, Gh.Smirnov a ajuns la concluzia potrivit careia cele doua cetati reprezinta doua etape in evolutia asezarii autohtone de la Orheiul Vech. Cetatea din pamant a fost datata cu sec.XII-XIII si atribuita populatiei autohtone de pana la venirea in tinut a mongolilor. Pe de alta parte cetatea din piatra era atribuita sec.XV, fiind considerata o opera a voievodului Stefan cel Mare. Problema cronologiei celor doua cetati medievale 1-a preocupat mai tarziu pe P.Barnea, care, desi n-a efectuat sapaturi in perimetrul acestor obiective, a propus o viziune proprie in problema data. In conformitate cu conceptia autorului, prima citadela medievala de la Orheiul Vechi din pamant si lemn, ar apartine epocii lui Alexandru cel Bun (primul sfert al sec.XV), in timp ce ce-a de-a doua cetate ar data din vremea lui Stefan cel Mare, asa cum credea si Gh.Smirnov.
Prin anii '80 T.Nesterov in urma unor investigatii de arhitectura a ajuns la concluzia despre caracterul oriental al cetatii de piatra de la Orheiul Vechi, diferit de cetatile medievale moldovenesti din sec.XIV-XV, fapt ce i-a permis autorului sa presupuna ca complexul dat ar fi mai vechi decat se credea anterior. La o concluzie similara a ajuns si Ion Hancu.
Pentru verificarea ipotezei din urma, in anii 1996-1998, la Orheiul Vechi au fost organizate investigatii arheologice in cadrul celor doua cetati medievale. Sapaturile au fost efectuate langa zidurile de est (langa coltul de nord-est al cetatii), de vest (langa coltul de nord-vest si in partea centrala a zidului) si in incinta cetatii de piatra (in coltul de sud-vest). In rezultatul cercetarilor a fost depistata o stratigrafie perfecta si o serie de materiale arheologice care permit sa facem o apreciere obiectiva a opiniilor exprimate de diferiti autori cu privire la cronologia celor doua cetati medievale de la Orheiul Vechi, si, in special, a citadelei din piatra.
In primul rand, a fost stabilit cu certitudine ca cetatuia de pamant, asa cum credea si Gh.Smirnov, este anterioara perioadei de dominatie a mongolilor in tinut, ea fiind suprapusa de stratul cultural al Hoardei de Aur de la mijlocul sec.XIV.
In al doilea rand, a fost stabilit ca cetatea de piatra de la Orhehil Vechi a fost edificata in perioada dominatiei Hoardei de Aur. In acest sens se pronunta stratigrafia arheologica si complexele arheologice (doua cuptoare enorme de ars var pentru pregatirea mortarului pentru cetate si cateva gropi auxiliare, dotate cu material ceramic si monede din sec.XIV) din preajma cetatii.
In lumina acestor cercetari, materialele arheologice concordeaza cu datele obtinute de catre arhitecti. In baza acestor date, problema cronologiei cetatii medievale de piatra de la Orheiul Vechi urmeaza a fi revizuita sub aspectul atribuirii ei unei perioade mai vechi decat se credea anterior, si anume sec. XIV.
In anii 50 aceste vestigii au fost supuse unor cercetari metodice de teren in rezultatul carora au fost descoperite fundatiile vechii cetati de piatra a Orheiului medieval. Sapaturile de la vremea respectiva au constatat in acelasi timp ca cetatea de piatra era suprapusa peste o cetatuie construita anterior din pamant si lemn. Bazandu-se pe observatiile stratigrafice si pe materialul arheologic depistat, Gh.Smirnov a ajuns la concluzia potrivit careia cele doua cetati reprezinta doua etape in evolutia asezarii autohtone de la Orheiul Vech. Cetatea din pamant a fost datata cu sec.XII-XIII si atribuita populatiei autohtone de pana la venirea in tinut a mongolilor. Pe de alta parte cetatea din piatra era atribuita sec.XV, fiind considerata o opera a voievodului Stefan cel Mare. Problema cronologiei celor doua cetati medievale 1-a preocupat mai tarziu pe P.Barnea, care, desi n-a efectuat sapaturi in perimetrul acestor obiective, a propus o viziune proprie in problema data. In conformitate cu conceptia autorului, prima citadela medievala de la Orheiul Vechi din pamant si lemn, ar apartine epocii lui Alexandru cel Bun (primul sfert al sec.XV), in timp ce ce-a de-a doua cetate ar data din vremea lui Stefan cel Mare, asa cum credea si Gh.Smirnov.
Prin anii '80 T.Nesterov in urma unor investigatii de arhitectura a ajuns la concluzia despre caracterul oriental al cetatii de piatra de la Orheiul Vechi, diferit de cetatile medievale moldovenesti din sec.XIV-XV, fapt ce i-a permis autorului sa presupuna ca complexul dat ar fi mai vechi decat se credea anterior. La o concluzie similara a ajuns si Ion Hancu.
Pentru verificarea ipotezei din urma, in anii 1996-1998, la Orheiul Vechi au fost organizate investigatii arheologice in cadrul celor doua cetati medievale. Sapaturile au fost efectuate langa zidurile de est (langa coltul de nord-est al cetatii), de vest (langa coltul de nord-vest si in partea centrala a zidului) si in incinta cetatii de piatra (in coltul de sud-vest). In rezultatul cercetarilor a fost depistata o stratigrafie perfecta si o serie de materiale arheologice care permit sa facem o apreciere obiectiva a opiniilor exprimate de diferiti autori cu privire la cronologia celor doua cetati medievale de la Orheiul Vechi, si, in special, a citadelei din piatra.In primul rand, a fost stabilit cu certitudine ca cetatuia de pamant, asa cum credea si Gh.Smirnov, este anterioara perioadei de dominatie a mongolilor in tinut, ea fiind suprapusa de stratul cultural al Hoardei de Aur de la mijlocul sec.XIV.
In al doilea rand, a fost stabilit ca cetatea de piatra de la Orhehil Vechi a fost edificata in perioada dominatiei Hoardei de Aur. In acest sens se pronunta stratigrafia arheologica si complexele arheologice (doua cuptoare enorme de ars var pentru pregatirea mortarului pentru cetate si cateva gropi auxiliare, dotate cu material ceramic si monede din sec.XIV) din preajma cetatii.
In lumina acestor cercetari, materialele arheologice concordeaza cu datele obtinute de catre arhitecti. In baza acestor date, problema cronologiei cetatii medievale de piatra de la Orheiul Vechi urmeaza a fi revizuita sub aspectul atribuirii ei unei perioade mai vechi decat se credea anterior, si anume sec. XIV.
